Seminar gratuit: Pasii necesari pentru obtinerea unei finantari nerambursabile

Îți dorești să accesezi fonduri europene nerambursabile, dar nu știi de unde să începi?

Fondurile UE pot părea intangibile din cauza procedurilor numeroase și a birocrației foarte mari. De multe ori, lipsa informațiilor îi îndeamnă pe mulți să renunțe la a mai scrie un proiect care să fie finanțat din fonduri UE. Extreme Training te invită la un seminar gratuit menit să te introducă în lumea finanțărilor nerambursabile și a proiectelor pentru fonduri europene.

Seminar gratuit – Pașii necesari pentru obținerea unei finanțări nerambursabile

Data: marți, 19 februarie 2013; 17:30-19:30

Loc: Extreme Training, București, str. Dr. Ernest Juvara nr. 18

UPDATE: TOATE LOCURILE AU FOST OCUPATE!

Seminarul abordează problema plecând chiar de la identificarea nevoilor participanților, trecând prin necesitatea de a cunoaște cadrul programatic și instituțional de accesare a fondurilor europene (legislația comunitară și națională în domeniu), mergând apoi către identificarea tipului de Program Operațional sub care se poate obține finanțarea, ajungând în final la pașii concreți ce trebuie urmați pentru scrierea unei cereri de finanțare.

Evenimentul este unul interactiv, gândit astfel încât după două ore să puteți avea o imagine de ansamblu a ceea ce înseamnă redactarea unei cereri de finanțare care să răspundă nevoilor organizației din care faceți parte.

Precizări și procedura de înscriere

UPDATE: TOATE LOCURILE AU FOST OCUPATE! Va multumim pentru intelegere.

 

line
footer
Powered by WordPress | Designed by Elegant Themes